Samuel Negoiescu

este civicprenorul care oferă speranță în România

Începutul

Începe cu și despre tine. Cine ești tu cu adevărat?

Numele meu este Samuel. Prietenii îmi spun Sami. Am 36 de ani, sunt căsatorit şi am 3 copilaşi.

M-am născut într-o familie neoprotestantă, am fost atras mereu de domeniul spiritual, așa că am decis să fiu pastor, urmând Facultatea de Teologie. Chiar la începutul facultății am început să desfășor activități de caritate pentru bătrâni nevoiaşi, simțind compasiune pentru ei. Între timp, această activitate s-a dezvoltat până în ceea ce este astăzi – asociația umanitară Speranță pentru România.

La finalul Facultății de Teologie trebuia să aleg ce anume vreau să fac: să îmi dedic viața în domeniul spiritual sau în cel caritabil. Am simțit că pot face mai mult, că pot produce un impact în domeniul caritabil, să ajut oamenii nevoiași.

Așa a început aventura pentru mine în acest domeniu.

În rest, sunt o persoană foarte sensibilă, care plânge foarte repede când vede moarte, durere, neputință, drame prin care trec unele persoane. Lucrul acesta îl știu foarte puține persoane despre mine. În general, oamenii mă știu drept o persoană energică, vorbăreață, gata de a face ceva nou, nicidecum una care plânge destul de des. Asta pentru că, zilnic văd copii bolnavi de cancer, leucemie sau alte boli grave, care suferă enorm; iar unii dintre ei pierd lupta cu boala la vârste extrem de mici.

Iubeşti și detești să…

Iubesc oamenii. Îmi place să lucrez cu oamenii, de aceea am ales acest domeniu.

Fiecare caz preluat de către asociația Speranță pentru România este o nouă provocare pentru mine și pentru echipa pe care o coordonez. Iubesc să citesc și să călătoresc. Iubesc să am momente de singurătate, în care să-mi adun gândurile, să mă încarc cu energie, să pot merge mai departe, în contextul în care, zilnic lucrez doar cu dramele unor oameni care au nevoie de ajutor sau care se luptă cu boli terminale.

Îmi lipsește timpul petrecut cu familia. Acesta este lucrul pe care îl urăsc cel mai mult – faptul că nu am reușit și încă nu reușesc să dedic timp suficient familiei, copilașilor mei. Urăsc că nu pot face mai mult pentru cei care apelează la ajutorul asociației Speranță pentru România. Urăsc că există atâta suferință în lumea asta, atâta nedreptate. Urăsc momentul când sunt anunțat că un copilaș / o persoană de care ne preocupăm, a pierdut lupta cu boala…și din păcate nu mai este printre noi.

Deviza ta pentru şi în viață?

Suntem de părere că fiecare se ghidează zi de zi în funcție de un motto.

,,Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” – Edmund Burke (filosof britanic)

Aceasta este deviza mea.

Cuprinsul

Eşti… Asta îți doreai să devii de când erai mic?

Sunt antreprenor social, fundraiser și specialist în marketing online. Acestea sunt în același timp și o parte din pasiunile mele.

Nu asta doream să fac când eram mic. 

Dacă nu ai fi fost ceea ce ești astăzi, ce altceva ai fi făcut?

Dacă astăzi nu făceam ceea ce fac, cred că eram pastor.

 

Cum ți-ai identificat pasiunea/pasiunile?

În timpul facultății de teologie am început să ajut bătrânii nevoiași și îmi plăcea lucrul acesta.

Era un lucru care te umplea de energie pozitivă, de satisfacția că faci ceva util. Am continuat să fac asta până când aș putea spune că a devenit o pasiune. 

Ca să faci acte de caritate la un nivel mare, să ai un impact, să produci o schimbare, trebuie să știi să apelezi la cei care pot susține o astfel de activitate caritabilă prin donații și sponsorizări. Așa am început să studiez ce înseamnă și cum se face fundraising. Mi-am dat seama că îmi place! Pentru că la bază trebuie să comunici cu oamenii, iar pentru mine asta este ceva natural.

 Însă, odată cu dezvoltarea internetului și în mod special a social media, activitatea de strângere de fonduri s-a mutat în această zonă. Am urmat o Facultate de Comunicare și Relații Publice, m-am specializat în marketing online, care a devenit o pasiune.

Iubesc cărțile. Am în mine un spirit de antreprenor. Așa că, am lansat în 2012 o librărie creștină online, Librăria Maranatha, care aș putea spune că este un model de antreprenoriat social de succes. Toate produsele sunt vândute în scop caritabil. Anul trecut în septembrie, am lansat un magazin online de lenjerii de pat www.finette.ro. Vindem lenjerii de pat, cuverturi, pilote, etc., pentru copilașii bolnavi de cancer, leucemie sau alte boli grave. Sper ca până la finalul anului să reușim să lansăm și un magazin caritabil de cadouri online.

Așa am reușit să îmi descopăr trei pasiuni, care astăzi sunt și activitățile care mă definesc: antreprenoriatul social, fundraising-ul și marketing-ul online.

 

Cum ai reușit să ajungi unde ești astăzi?

Am reușit să ajung până aici prin multă muncă și perseverență. În tot ceea ce am spus până acum au fost foarte multe momente de descurajare, când am vrut să renunț, însă am continuat. Pentru mine, toate acestea au avut un preț foarte mare: neglijarea familiei – și-o spun spre rușinea mea. Nu am reușit nici acum să dobândesc un echilibru între muncă și timpul petrecut în familie, în contextul în care am 3 copilași minunați.

Împărtăşeşte-ne un eşec care s-a dovedit a fi un succes”.

Visam să am o platformă de fundraising, de strângere de fonduri prin donații, visam să am ceea ce este astăzi www.sperantapentruromania.ro

 Aveam nevoie de programator, știam că sunt foarte scumpi, iar eu nu aveam bani să plătesc. Luasem oferte de la foarte multe firme din acest domeniu. Le-am trimis cerințele, iar când am văzut prețurile, nu aveam nicio șansă să le plătesc, pentru că toți cereau avansuri foarte mari și în final prețul era foarte mare pentru mine. Plus că totul era estimativ.

Am avut parte de două țepe cu programatori, care mi-au făcut un preț foarte mic, acceptabil pentru mine. Au cerut avans, am trimis banii, iar în final nu am mai auzit nimic de ei. Eram tare descurajat. Căutarea și frământarea asta a durat 3 ani de zile.

În final am găsit un programator care mi-a spus că poate sa mă ajute și îi pot plăti după lansarea site-ului, în rate.

Bucuros, am început colaborarea. S-a lucrat 6 luni de zile la prima versiune a site-ului; acum este a doua versiune și lucrăm la a treia versiune.

 În timp ce lucram la platforma de strângere de fonduri, în timp ce prindea contur, mi s-a părut totuși ciudat că acest programator mă ajuta. Nu-l știam face-to-face, comunicam doar la telefon, aloca din angajații lui pe care trebuia să îi plătească el în avans până ajungeam să îl plătesc eu. Dacă proiectul era un eșec, cine plătea totul?

În final l-am întrebat direct, i-am spus ca mi se pare ciudat ajutorul lui, să îmi spună dacă nu cumva îmi pregătește o țeapă la final?! Atunci mi-a spus că mă știe, îmi urmărea activitatea, știa cine sunt și ce fac. Mai mult decât atât, era unul din donatorii noștri în activitățile pe care le desfășurăm cu copiii străzii din București. De multe ori i-am spus că fără ajutorul lui nu puteam face ceea ce reușim astăzi.

Care crezi ca este superputerea ta?

Cred că perseverența și empatia. În 2009 am înființat asociația Speranță pentru România și am ales să-mi dedic viața actelor de caritate. Începutul a fost foarte greu, uneori descurajant. Însă, am perseverat ani de zile, până în 2017, când am lansat actuala platformă de fundraising. Odată cu această platformă de strângere de fonduri, activitatea noastră s-a dezvoltat foarte mult, dar până aici, au fost foarte multe momente când am vrut să renunț. Însă, în ciuda multor sfaturi de a renunța la această activitate, am ales să continui și să cred că se poate face mai mult.

 

Această activitate nu este un job, eu o consider o chemare. Ca să lucrezi în acest domeniu trebuie să iubești oamenii, să îți pese cu adevărat de ei, să empatizezi cu ei, asta să fie ceva natural. Oamenii pe care-i ajuți trebuie să vadă în tine un prieten, în fața căruia se pot deschide, nu doar o asociație umanitară care le oferă un ajutor.

Care a fost cel mai dificil/definitoriu moment profesional din viața ta? 

Povesteam mai sus experiența cu programatorul nostru. Am lansat platforma de strângere de fonduri www.sperantapentruromania.ro la finalul lunii mai în anul 2017.

Cel mai dificil și definitoriu moment a fost din iunie până în octombrie 2017.

Am lansat platforma și am început să prezentăm cazuri umanitare prin campanii plătite pe Facebook.

Însă, totul mergea prost. Plăteam la Facebook, dar oamenii nu donau. Asta nu înseamna că nu donau deloc, ci prea puțini în comparație cu câți bani investeam în campaniile plătite pe Facebook pentru a  face cunoscut un caz umanitar. Am trăit 3 luni de zile de descurajare și frustrare. Dacă renunțam atunci, astăzi nu eram unde suntem. Însă am perseverat și începând cu luna octombrie, lucrurile s-au echilibrat. Asta înseamnă că, numărul de donatori a crescut, iar costurile au devenit acceptabile.

 

Ce ți-ai spune ție, cel de la vârsta de 17 ani?

Ufff! Interesantă întrebare… De multe ori mi-am imaginat o discuție dintre mine cel de astăzi și cel de la 20 de ani, de exemplu. I-aș spune că viața este dură, plină de durere și de suferință. Nu este atât de idilică pe cât o crede acum, în plină adolescență.

Ai rămas la fel de încăpățânat și perseverent. I-aș spune că va ajunge să își pună foarte multe întrebări existențiale și că va descoperi că lucrurile care îl vor împlini și îi vor da un sens în viață este să îi ajute pe alții. Cred că aș avea foarte multe lucruri să îi spun celui de la 17, 18, 19, 20 de ani, etc. însă sunt și lucruri de intimitate personală. Dar exercițiul acesta este fantastic.

 

Unde te vezi în viitor?
Unde vei fi și cum vei fi peste 5 ani?

Mă văd tot aici, făcând același lucru, însă la un nivel mult mai mare, mai extins, chiar la nivel internațional.

Cum anume te pregătești pentru viitor?

Lucrăm la a treia versiune a platformei de strângere de fonduri www.sperantapentruromania.ro

Va fi ceva unic în România. În același timp lucrăm la internaționalizarea acestui proiect.

Care este perspectiva ta asupra viitorului?
Ce fel de viitor previzionezi pentru România?

Eu sunt pozitiv și cred că viitorul va fi frumos pentru omenire în general, chiar dacă în mass-media ni se spune foarte des că omenirea se autodistruge. Cred că omul va găsi soluții prin tehnologie și mai nou prin inteligență artificială la toate problemele pe care le are. Abia aștept ziua când, de exemplu, oamenii de știință ne vor anunța că omul a învins cancerul, că au găsit medicamentul sau vaccinul care sa distrugă această boală care curmă atât de multe vieți.

Pentru România, cred că singurul viitor sustenabil este să rămână  în UE și în NATO. Cred că în ciuda aparențelor, generațiile de după ’89 sunt mai educate, pregătite și informate să ofere un viitor mai bun pentru România.

Nu-mi permit să spun cum va fi viitorul, chiar nu știu, dar sunt optimist că va fi bine.

 

Ce faci tu pentru a ajuta la construirea acestui viitor?

Prin activitatea pe care o desfășor, în domeniul umanitar/social, cred că pun și eu o mică cărămidă la un viitor mai bun.

Cred de asemenea, că un viitor mai bun se poate înfăptui prin antreprenoriat social, în care scopul unui business să nu fie doar profitul, ci de a aduce o schimbare în societate sau în viața unor oameni. Aici am început prin două magazine online și urmează al treilea, cu caracter caritabil.

Ce vrei neapărat să faci până la finalul poveștii tale?

Mi-aș dori să las un ONG, o platformă, în final, un loc în care toți cei care au nevoie de ajutor să îl poată cere și să îl poată primi.

 

Încheierea

Te invităm la un exercițiu de imaginație:
Ce transmiți TU-ului din viitor?

Că abia aștept să îl cunosc!

Ce lași viitorului? Cum își va aminti lumea de tine?

Nu mă consider un om important și nici nu sunt.

Sper să-și amintească doar că am fost un om care a încercat în limitele lui să facă bine celor din jur.

O sugestie tinerilor descurajați”, pentru a se mobiliza să-și urmeze visul?

Dacă știu exact ce-și doresc, dacă au un vis – este important să muncească, să persevereze pană îl îndeplinesc, în ciuda eșecurilor – care cu siguranță vor fi; și nu puține.

 

 

Dă leapșa către cine consideri că ar trebui să fie în lumina monitoarelor.

 

Cred ca ar fi Claudiu, programatorul nostru de care povesteam mai sus.

Este un om deosebit, fără de care nu am fi reușit sa ajungem astăzi în acest punct cu platforma noastră de fundraising. 

Asta se datorează în mare parte și lui.